Anumite calcule ne indreptatesc sa spunem ca 9 este numarul specific al fazei noastre de evolutie, deci un simbol al omenirii in faza actuala. Sa vedem cateva interpretari. In ebraica, "Adam" se scrie ADM. Adunand valoarea kabbalistica a literelor obtinem: 1+4+4=9. Deci, Adam este simbolul intregii umanitati si nu a unei singure entitati.
Apoi, daca cercetam numarul fiarei, 666 din Apocalipsa lui Ioan, care este un adevarat tratat de metafizica si nicidecum un roman de groaza, observam ca: 6+6+6=18, (18)=9, deci umanitatea, omul insusi, este cauza care se opune progresului propriu. In aceeasi scriere apare o unda de speranta stiind ca numarul celor salvati este de 144000. Dar (144000)=9, deci va fi salvata omenirea in ansamblul ei. Numarul celor incapabili sa progreseze este neglijabil fata de total.
Biblia este scrisa intr-un sens metaforic. Daca nu reusim sa percepem ceea ce se ascunde in spatele metaforei, sa dezlegam intelesurile din ea, riscam sa o vedem ca pe o scriere interesanta, fascinanta dar totusi ireala, din care sa nu putem invata aproape nimic despre adevarurile universale, sa nu-i percepem adevaratul sens, care este cel metafizic. Despre numere spunea si Sf. Augustin: "Necunoasterea stiintei numerelor impiedica intelegerea multor pasaje metaforice si mistice ale scripturilor".
Extras din cartea: Firicel Ciarnau - "Numerele vii"