Sărbatoarea Sfinților Arhistrategi Mihail și Gavriil și, împreună cu ei, a tuturor Cereștilor Puteri, ne oferă binecuvântatul prilej de a medita asupra rolului îngerilor în viața noastră.
Potrivit învățăturii ortodoxe, fiecare dintre noi primim la naștere un înger păzitor. Asta nu înseamnă că vom reuşi să estimăm numărul sfinților îngeri după statisticile referitoare la locuitorii Pământului, deoarece Dumnezeu poate porunci unui înger să păzească nu doar o persoană, ci chiar un oraș întreg. Dacă tot avem un înger păzitor, care ar trebui să fie relația noastră cu el? Aș zice eu, una de prietenie: îngerul să ne devină cel mai bun, cel mai apropiat prieten.
Cu toții ne dorim să trăim înconjurați de afecţiune, să iubim, să fim iubiți. Iubirea adevărată, presupune și o autentică prietenie. Dar oare are rost să ne întrebăm ce înseamnă un adevărat prieten? Viața însăși ne va lămuri: prietenul ne dă putere în vreme de poticneală; ne învață să mergem când șchiopătăm; ne redă aripi atunci când, din varii motive, am uitat să zburăm, să visăm, să nădăjduim, să credem... De aceea, este greu de explicat în cuvinte noțiunea de prietenie, căci ea reprezintă limbajul curat, fără poticneli, al gândurilor, al simțămintelor față de aproapele nostru. Adevăratul prieten simte o mare bucurie să te întâlnească și să-l întâlnești; se arată capabil să-ţi ignore slăbiciunile; te ocrotește, luându-ţi apărarea, ca un „avocat” de nădejde, când lipseşti, iar în prezență se poartă mereu franc, deschis, altruist. Prietenia deplină presupune ca cineva să participe la soarta celuilalt în mod dezinteresat, fără urmă de viclenie, cu iubirea sfântă. Prietenul destoinic chibzuieşte în cele ce te privesc pe tine ca pentru el însuși. Se pot spune multe în acest sens. Ce mai... prietenia reprezintă o taină! De aceea, nu am pretenția că am izbutit s-o cuprind în puținele mele rânduri. Să medităm, mai degrabă, la definiția sublimă a Mântuitorului Hristos: „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).
Gândindu-ne la îngerii noștri păzitori, oare sunt capabili ei de o asemenea jertfă? Cum își „dau” ei viața pentru noi? Nu îngerii păzitori ne apără în chip nevăzut de ispitele diavolului? Nu ne călăuzesc ei pe calea luminoasă, ferindu-ne să cădem în tot felul de păcate? Atunci când ajungem abătuți, mâhniți, cine credeți că ne șoptește în taina inimii cuvinte de încurajare, de luptă? Fireşte, îngerii păzitori, căci ei nicicând nu dorm, potrivit spuselor psalmistului: „Nici să dormiteze cel ce te păzește” (Psalm 120, 3). Ocrotitorii noștri ne scapă din primejdii. Vă închipuiți, cum ar spune maramureșenii, îngerii noștri, drăguții, câte pătimesc alături de noi, într-o singură zi, ca să ne izbăvească din multele curse întinse de vrăjmașul omenirii pe înghimpoasele cărări ale vieții pe care rătăcim? Câte gânduri întunecate nu ne dau târcoale? Câte închipuiri ori fantasme nu ne împresoară? Sau câte dintre ele, unele chiar necurate, ne cotropesc mintea și sufletul? Cine pricepe câte primejdii, accidente, necazuri pândesc fragila noastră existență? De le-am ști pe toate, am aprecia la reala sa valoare jertfa sfinților noștri ocrotitori. Va veni vremea când toate se vor vădi. Abia atunci vom înțelege din câte primejduiri, boli și situații limită ne-au salvat.
Continuare articol : Ingerul pazitor, bunul meu prieten
Articol preluat de pe : www.doxologia.ro
Potrivit învățăturii ortodoxe, fiecare dintre noi primim la naștere un înger păzitor. Asta nu înseamnă că vom reuşi să estimăm numărul sfinților îngeri după statisticile referitoare la locuitorii Pământului, deoarece Dumnezeu poate porunci unui înger să păzească nu doar o persoană, ci chiar un oraș întreg. Dacă tot avem un înger păzitor, care ar trebui să fie relația noastră cu el? Aș zice eu, una de prietenie: îngerul să ne devină cel mai bun, cel mai apropiat prieten.
Cu toții ne dorim să trăim înconjurați de afecţiune, să iubim, să fim iubiți. Iubirea adevărată, presupune și o autentică prietenie. Dar oare are rost să ne întrebăm ce înseamnă un adevărat prieten? Viața însăși ne va lămuri: prietenul ne dă putere în vreme de poticneală; ne învață să mergem când șchiopătăm; ne redă aripi atunci când, din varii motive, am uitat să zburăm, să visăm, să nădăjduim, să credem... De aceea, este greu de explicat în cuvinte noțiunea de prietenie, căci ea reprezintă limbajul curat, fără poticneli, al gândurilor, al simțămintelor față de aproapele nostru. Adevăratul prieten simte o mare bucurie să te întâlnească și să-l întâlnești; se arată capabil să-ţi ignore slăbiciunile; te ocrotește, luându-ţi apărarea, ca un „avocat” de nădejde, când lipseşti, iar în prezență se poartă mereu franc, deschis, altruist. Prietenia deplină presupune ca cineva să participe la soarta celuilalt în mod dezinteresat, fără urmă de viclenie, cu iubirea sfântă. Prietenul destoinic chibzuieşte în cele ce te privesc pe tine ca pentru el însuși. Se pot spune multe în acest sens. Ce mai... prietenia reprezintă o taină! De aceea, nu am pretenția că am izbutit s-o cuprind în puținele mele rânduri. Să medităm, mai degrabă, la definiția sublimă a Mântuitorului Hristos: „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).
Gândindu-ne la îngerii noștri păzitori, oare sunt capabili ei de o asemenea jertfă? Cum își „dau” ei viața pentru noi? Nu îngerii păzitori ne apără în chip nevăzut de ispitele diavolului? Nu ne călăuzesc ei pe calea luminoasă, ferindu-ne să cădem în tot felul de păcate? Atunci când ajungem abătuți, mâhniți, cine credeți că ne șoptește în taina inimii cuvinte de încurajare, de luptă? Fireşte, îngerii păzitori, căci ei nicicând nu dorm, potrivit spuselor psalmistului: „Nici să dormiteze cel ce te păzește” (Psalm 120, 3). Ocrotitorii noștri ne scapă din primejdii. Vă închipuiți, cum ar spune maramureșenii, îngerii noștri, drăguții, câte pătimesc alături de noi, într-o singură zi, ca să ne izbăvească din multele curse întinse de vrăjmașul omenirii pe înghimpoasele cărări ale vieții pe care rătăcim? Câte gânduri întunecate nu ne dau târcoale? Câte închipuiri ori fantasme nu ne împresoară? Sau câte dintre ele, unele chiar necurate, ne cotropesc mintea și sufletul? Cine pricepe câte primejdii, accidente, necazuri pândesc fragila noastră existență? De le-am ști pe toate, am aprecia la reala sa valoare jertfa sfinților noștri ocrotitori. Va veni vremea când toate se vor vădi. Abia atunci vom înțelege din câte primejduiri, boli și situații limită ne-au salvat.
Continuare articol : Ingerul pazitor, bunul meu prieten
Articol preluat de pe : www.doxologia.ro